Capul și sabia

Nu că mi-ar păsa prea mult de PSD sau de Zgonea (a cărui ascensiune din Gara Craiova până la șefia Camerei Deputaților e cunoscută), dar ceea ce tocmai s-a întâmplat în partid reflectă din plin o atitudine de-a noastră ca popor: să-l lăsăm singur pe ăla ce vorbește public despre o situație care, văzută și de pe lună, e anormală.

Nu se întâmplă doar în politică, ci și în viața de zi cu zi: la serviciu, școală sau chiar în relația cu vecinii de bloc. Ne revoltăm generic, dar ne e jenă să îi spunem șefului, preotului sau profesorului ceea ce nu se întâmplă normal. Când unul zice ceea ce se întâmplă pe bune, știm că așa e, dar tot avem o jenă să ne bagăm. Asta și pentru că dacă privim de pe margine, ieșim bine oricum – lupul singuratic fie devine erou și aprobăm în totalitate rezultatul, fie e împins în groapa cu lei și se deschide o oportunitate, nu-i așa, să ne dăm pe lângă cel care l-a îmbrâncit.

Taie, nu taie sabia, capul e tot plecat!

Distribuie
Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on TwitterShare on Google+

Marian Mănescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *