Ura în sistem pay-per-view


Când Charlie a murit simbolic la Paris sub gloanțele fanaticilor religioși, am fost alături de povestea palpabilă a lui Ahmed și rolul lui de pion – victimă în confruntarea ideologică absurdă dintre două lumi imaginare. Răspunsul atacatorilor de la Charlie Hebdo la adresa celor care au atacat convingerile lor a fost atunci unul odios, dar războiul dus ulterior sub pretextul liberei exprimari nu a fost decât ceea ce se numește influențare izvorâtă din libertatea unui animalic sentiment.

Doar câteva luni mai târziu, criza refugiaților a venit cu rol de oglindă a ceea ce suntem, a ceea ce (nu) avem sub măști. Dincolo de implicații religioase, politice și economice, privind doar nudul situației, putem să aruncăm la gunoi toate transformările prin care am trecut ca societate. Disecăm zilele acestea doar două lucruri pe care le-am purtat mereu cu noi. Prima e lupta, a doua e ura. Dintre cele două, lupta e singura care uneori aduce salvare sau evoluție. În forma ei nobilă implică efort; fizic și intelectual, îndârjire în a depăși obstacolul și a-ți neutraliza, de multe ori, propria frică. Ura în schimb este nelimitată și, dovedit de istorie, cea mai puternică armă de distrugere în masă. Văzută în alb și negru, realitatea prezentată de opinia publică, în cazul Hebdo și în criza refugiaților, arată că ura rămâne un drept sacru pe care ni-l exercităm prostește în timp ce căutăm să ne apărăm de războiul sfânt din ura altora.

Cu privire la cei care au străbătut mii de kilometri, refugiații, e mai simplu. La ei a fost și este momentan o discuție despre luptă – cea pentru propria viață. În dilema noastră din aceste zile, despre cât să-i respingem pentru că nu sunt la fel ca noi în ceea ce privește religia, culoarea, limba sau cultura, se află secunde care în Siria fac diferența între a-ți vedea familia moartă sau în viață. „Am fugit atunci când copilul a văzut primele cadavre în fața casei”, spunea unul într-un reportaj. Imaginea scenariului simplu și crud al morții în locurile de unde vin. Dar pentru noi, în Europa civilizată, umanitatea nu mai face rating, ci vinde doar atunci când vine la pachet cu o intrigă despre sfinții noștri și diavolii lor. Cu o astfel de împachetare, potențialul de box office din această dramă e nelimitat, căci plata se face din izvorul nesecat al urii. E mai clar decât niciodată: ura naște ură!

Syria - destroyed

Distribuie
Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on TwitterShare on Google+

Marian Mănescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *