Calea Uniunii xenofobe

„Americans always turn a blind eye to our own. We look out to the world and judge. We hear about the concentration camps, but these camps went on for 200 years in America.”

Replica de mai sus îi este atribuită personajului Cecil Gaines în filmul The Butler, care redă povestea majordomului de culoare care a servit la Casa Albă timp de 34 de ani. Situația de mai sus reflectă într-o oarecare măsură direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană și incompetența în perspectiva găsirii unor soluții reale la cea mai importantă criză umanitară de după Al Doilea Război Mondial.

„O Uniune capabilă să facă faţă provocărilor globale”, a fost unul dintre obiectivele stabilite prin Tratatul de la Lisabona, însă momentul actual trasează o linie care se îndepărtează brutal de idealul federalizării.
Dacă Uniunea Europeană dorește să își asume rolul de superputere, primul pas este acela de a-și conștientiza responsabilitatea în fața milioanelor de refugiați care au intrat sau așteaptă la porțile unui teritoriu care și-a dezvoltat o puternică retorică înspre promovarea și apărarea drepturilor omului.

Se folosește scuza crizei neprevăzute. Este UE nepregătită de criza refugiaților? Categoric! A fost această criză de neprevăzut? Nu, cu siguranță, din moment ce pe 11 septembrie 2012, Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene la acel moment, prezenta, în faţa Parlamentului European, evaluarea Uniunii Europene a situaţiei din Siria. Ashton a identificat încă de atunci drept prioritate de acţiune gestionarea crizei umanitare creată de războiul civil ce a cuprins Siria de 18 luni.

„Consecinţele violenţelor cu care Siria se confruntă nu ameninţă doar locuitorii statului sirian, ci întreaga zonă. Escaladarea violenţei sectare în Irak şi ciocnirile violente dintre militanţii Hezbollah şi forţele armate libaneze sunt doar primul val de răspândire a violenţei. Legăturile dintre gruparea Hezbollah şi regimul Assad, pe de o parte, şi predispoziţia Irakului la instabilitate, pe de altă parte, au făcut ca aceste două state să fie mai vulnerabile şi să fie primele care se confruntă cu o escaladare a situaţiilor de conflict. Însă toate statele vecine Siriei sunt vulnerabile în faţa răspândirii violenţei, datorită presiunilor sociale şi economice la care aceste state sunt supuse.”  (C. Ashton în septembrie 2012)

Nu este cumva situația actuală, în fond, o consecință a greselilor Statelor Unite în procesul de stabilizare din Orientul Mijlociu, în care Uniunea Europeană a fost locotenentul aliatului de peste ocean? Este clar că Europa are capacitatea de a gestiona cu demnitate situația refugiaților. Rămâne de văzut dacă la nivel politic se va realiza un consens înspre alocarea sumelor necesare și crearea unor mecanisme adecvate din punct de vedere logistic pentru primirea acestora, Germania fiind, cel puțin deocamdată singura care arată deschidere spre rezolvarea problemei.

Imigranti sirieni in Marea Mediterana

Ne aflăm la cotitură – pe fondul situației create se poate contura un scenariu mult mai îngrijorător, al intensificării xenofobiei și discursului extremist înspre atragerea populației europene pe drumul fără întoarcere al intoleranței. O cale europeană a noilor ziduri. De cealaltă parte, intrarea necontrolată a refugiaților, fără un proces de primire bine pus la punct, aduce nu doar o atitudine ostilă a populației europene împotriva acestora, dar generează riscuri și costuri mult mai mari pe termen lung în ceea ce privește integrarea acestora în societate și identificarea acelora care s-ar putea infiltra cu alte motive decât cele umanitare.

PS: A se vedea și regulamentul Dublin II, total depășit în aceste zile.

 

 

 

 

 

Distribuie
Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on TwitterShare on Google+

Marian Mănescu

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *