12 meciuri, 3 egaluri si o victorie. Intradevar, si 9 infrangeri. Acesta este bilantul Stelei in ultimele doua sezoane ale Ligii Campionilor. Deloc entuziasmant, privind balanta. Totusi, de la infrangerea cu Lyon, din autogolul lui Banel pe Bernabeu, sau din deziluzia de la Praga, ros-albastrii au deprins cate ceva.

Acum, la al treilea sezon, Steaua poate erupe. Are toate argumentele pentru a descoperi combinatia succesului. Un lot echilibrat, in acelasi timp individualitati care pot fac diferenta, o vasta experienta a cupelor europene, dar si antrenorul capabil.

Cu Lacatus pe banca, echipa pare sa-si fi gasit dupa foarte multi ani o identitate ofensiva, care sa vina alaturi de siguranta din defensiva cu care ne obisnuise in ultimii ani. Dayro e fantezistul, Arthuro e junghiul apararilor adverse, Toja si pasele sale pot lumina jocul in momentele intunecate, Stancu aduce prospetimea si tenacitatea, iar Banel e jucatorul de la care te poti astepta oricand sa se teleporteze cu mingea in fata portii adverse. In plus, Semedo si Szekely sunt cei care dau calitate jocului, atunci cand au mingea la picior.

Un motiv in plus pentru a spera e si legat de grupa in care a picat. Lyon-ul nu mai e nicidecum formatia de temut care defila acum doi ani in Ghencea, Fiorentina e o echipa dependenta in mare parte de un jucator, care revine in Liga dupa ce a trecut prin multe in ultimii 10 ani.

Ultima e Bayern, cel mai rasunator nume al grupei, trupa cusuta doar din stofa scumpa si matase. Nemtii au insa si un mare defect. De inconstanta lor ar putea profita Steaua. Insa, chiar daca nu vor prinde tocmai o zi proasta, stelistii au forta sa-i invinga. E meciul care ar putea propulsa-o cu sanse reale la calificare in aceasta grupa. Un examen de maturitate, care i-ar putea da un alt statut in fata Europei. Ar putea fi o incununare, rasplata a eforturilor depuse in luptele europene din ultimii ani.