Luna februarie ne ofera mereu o oferta saraca in sport, presarata doar cu plictisitoarele amicale sustinute de echipele romanesti pe plaiurile insorite ale Europei. Insa cu siguranta, cel mai important eveniment este constituit de meciurile din optimile Cupei Davis, competitie in care tenismenii nostri se pare ca s-au abonat la infrangerile cu programare in optimi.

Dincolo de tenis, intalnirea cu Franta ne-a provocat la calculele matematice ale costurilor neprogramate, la lupta oarba pentru pumnul de bilete destinat oamenilor de rand, dar si la sperantele desarte care ne permit sa ne construim o victorie virtuala in fata unor jucatori precum Tsonga sau Gasquet.

Daca cumva David avea sanse infirme sa il invinga pe Goliat, buturuga subreda a noastra pare lipsita de orice raza de lumina in incercarea de a rasturna carul frantuzesc. Cu atat mai mult, cu cat in urma cu doar un an, francezii ne administrau un sec 4-1 pe suprafata rapida de la Clermont Ferrand.

Statisticile sunt zdrobitoare: din 8 intalniri, am reusit sa castigam una singura. Se intampla in 1974, atunci cand Nastase,Tiriac si Ovici reuseau o victorie istorica pe zgura de la Bucuresti.

Tot in 1974 avea sa se nasca si urmasul lui Nastase in echipa de Cupa Davis. De Andrei Pavel se leaga toate sperantele noastre in obtinerea unui punct in fata lui Tsonga sau a lui Gasquet. Hanescu pare sa fie cel prins intr-o misiune imposibila, in timp ce Mergea si Tecau vor incerca sa demonstreze ca punctul obtinut anul trecut de ei nu a fost intamplator.

In timp ce noi ne plangem de mila, francezii stralucesc. Au avut 16 jucatori la Australian Open, jucand finalele atat la simplu, cat si la dublu. Viitorul lor straluceste, al nostru doar mocneste.