Ce rost isi mai au regretele, atunci cand ai trait totul? Scuzele lui Maradona pentru o performanta realizata prin practica faptului implinit sunt imune in fata acuzelor fostilor mari fotbalisti englezi, cei care reusisera sa duca Anglia atat de sus la turneul mexican.

A fost doar “mana lui Dumnezeu” in momentul acela, un gest invocat prin divinitate, sau adevarata mana, cea a lui Maradona. Cu siguranta a fost mana care l-a transformat pe el in adevaratul Dumnezeu al fotbalului. A driblat adversarii cu perfect, si-a trimis adversarii la visare, a invins firescul, si a fentat fotbalul cu tarie, lipindu-si brandul ca sinonim in dreptul sportului cu mingea rotunda.
Oare nu este cea mai mare mandrie ca fotbalist sa fi considerat o legenda tocmai in tara de care se leaga radacinile fotbalului, dupa ce le-ai schimbat proprile lor legi, intorcand firescul impotriva lor.

Remuscarile apar : „Dacă aş putea să schimb istoria, aş face-o”. Si cum ar fi aratat istoria genialului fotbalist fara acel moment? Ce mai reprezenta el, daca ziarele de a doua zi criticau infrangerea Argentinei si ii aruncau manusile de vinovatie in careul sau? Raspunsul se putea gasi cu usurinta intr-una din clinicile de dezintoxicare , sau la cativa metri sub pamantul care il putea gazdui inca de la o varsta frageda pentru un fotbalist. Legenda lui Maradona nu mai poate fi combatuta, nici macar de cuvintele sale . Fotbalisti buni se nasca zilnic, cei geniali apar periodic, insa divinitati precum Maradona apar doar o data in istoria unui sport. Deci, ce rost au regretele?

“În perioada în care consumam droguri cel mai mult, timp de trei zile luam cocaină cu whisky, dormeam o zi, apoi foloseam cocaină din nou trei zile, iar duminică aveam meci. Nu îmi dădeam seama ce se întâmplă în jur, dar totuşi eram mai bun decât toţi ceilalţi fotbalişti”

“Dacă nu m-aş fi atins de cocaină, aş fi fost un fotbalist de trei ori mai bun. “