Sportul nu este o prioritate in Romania. Cu atat mai putin handbalul. Cam asta e viziunea la nivel inalt. Acolo in Parlament.Acolo unde se traieste doar cu grija urmatorului mandat de 4 ani. Acolo unde nu exista sentimentele unei mari victorii.

Pentru noi, romanii de rand, o performanta ca aceasta ne scoate din stresul cotidian, ne creaza o stare de euforie, si ne imprima un sentiment de fericire care ne face sa ne simtim mai bine. Ne identificam cu aceste fete, ele se identifica cu noi. Alearga, lupta si strang din dinti in fiecare moment greu. Stiu ca in spatele lor, milioane de romani le rostesc numele, le incurajeaza in surdina camerei si se descatuseaza la fiecare gol izbavitor. Cati dintre noi nu sufera la fiecare grimasa de pe fata Ionelei sau a Valeriei Bese? Ne impart de fiecare data tensiunea, durerea, dar de fiecare data, finalul ne vinde aceleasi sentimente de nedescris in cuvinte. Toate sunt frumoase.

Aseara reteta a fost aceeasi. Inceput ezitant, ratari multe si goluri care adaugau plumb pe sufletele noastre. O prima repriza care ne gasea in dezavantaj clar, dar care nu ne facea sa ne pierdem speranta. Apoi o parte secunda a suferintei, insa doar daruinta extraordinara a fetelor a fost cea care ne-a trimis in prelungirile de tortura. Acolo unde cu toti stiam ca nu putem pierde. Neagu a lovit pentru fiecare roman in parte, Luminita a aparat dumnezeieste, iar Ramona Maier a reusit sa-si mentina calmul in acele momente de cumpana. Fluierul de final ne-a trimis in paradisul unei calificari care incalzeste suflete in aceste zile geroase.

Maine ne vom lovi din nou in iadul rusesc. Acolo unde Polenova & co ne-au ars acum doi ani in finala de pe taramul rusesc. Insa mai mult ca niciodata, putem sa castigam. Si asta e tot ce conteaza. E timpul sa mai facem un pas care poate fi imens pentru intreaga suflare romaneasca. Nici macar infrangerea nu mai poate aduce tristetea. Pentru ca fetele o vor ramane oricum in urma niste eroine.

Bafta Romania!!