Intrebati orice sportiv care practica sport extrem de ce o face si, fara greseala, toti vor raspunde ca prim motiv testarea limitelor. Pentru a afla pâna unde le merge curajul, cheltuie bani, fac promisiuni Divinitatii (pe care le uita imediat ce ajung cu picioarele pe pamânt), se joaca cu moartea si nu se satura niciodata. Devin dependenti.

Curios sau nu, pericolul nu este principalul ingredient al sportului extrem. Sunt sporturi - sa le spunem clasice - care au un grad de periculozitate mult mai mare. Statistic, de exemplu, echitatia este cel mai periculos sport. In general, sporturile extreme nu se practica fara un echipament de protectie corespunzator, iar in unele cazuri este nevoie si de un curs de pregatire. Asadar, sansele ca ceva rau sa se intâmple sunt reduse, dar daca se produce insa o eroare rezultatele sunt catastrofale. Cazuri nefericite se intâmpla cu precadere la „jucatorii” experimentati care trec de prima faza, capata incredere, apoi prea multa incredere in ei, si asta ii face sa nu mai judece corect, sa nu mai fie precauti. Foarte putine accidente se petrec in rândul incepatorilor. Exista perceptii diferite asupra sportului extrem. Unii cauta doar batai precipitate de inima, vor sa faca o „nebunie” care sa le trezeasca adrenalina amortita si atunci apeleaza, de exemplu, la bungee jumping - sport care nu presupune mari riscuri pentru ca echipamentul si instructorul ofera o mare protectie. Si exista, de cealalta parte, sportivi care vor cu adevarat sa-si testeze limitele. Acestia practica sporturi cu un grad de risc ridicat, inventeaza miscari periculoase si-si asuma (constient sau nu!) riscurile.

Sportul: de la echipa la individual

Aproape in fiecare saptamâna se naste câte un sport extrem, fiecare mai bizar si mai periculos decât ultimul. Sporturile extreme au inceput sa se dezvolte pe la sfârsitul anilor ‘80. Usor-usor, acestea au inceput sa inlocuiasca sporturile clasice. Procentul pasionatilor de snowboarding a crescut in perioda 1998-2004 cu 30%, iar al celor de paintball cu 63% in aceeasi perioada. Cu acelasi procent s-a marit si numarul pasionatilor de catarari pe pereti artificiali. In contrast, numarul jucatorilor de baseball este mai mic cu 28% decât in 1987, iar al celor de volei cu 36%. Aceasta ocupare a spatiului destinat sporturilor obisnuite se datoreaza, spun unii, industriei care s-a creat in jurul sporturilor extreme: programele tv, bauturile, hainele, accesoriile - sunt o afacere mai mare decât sportul in sine. Canalele de televiziune specializate au o audienta de aproximativ 20 de milioane de telespectatori in intreaga Europa - nici macar jumatate dintre ei nu practica un sport extrem. „Aceasta industrie a transformat ideea de „a trai la limita” intr-un produs vandabil. Inauntrul oricaruia dintre noi exista dorinta de a ne depasi limitele, iar industria sporturilor extreme vinde imaginea de aspiratie. O sapca „Just do it” (sloganul publicitar al firmei Nike), un pahar de „live life to the max!” (traieste-ti viata la maxim! - slogan Pepsi)… toate acestea creaza aparenta unei vieti traite din plin, fara sa faci de fapt absolut nimic. Aici nu exista actul real de a face ceva, ci doar imaginea de a impinge lucrurile la limita. De aceea sporturile extreme sunt acum in voga: „factorul adrenalina este vândut intr-o forma concentrata”, relateaza un site britanic. Dincolo de imagine, insa, sporturile extreme sunt pentru cei care le practica un mod de viata, un sport pentru noua generatie. In timp ce sporturile traditionale precum baseball, basketball si football reflecta valori traditionale: competitie, lucrul in echipa, construirea caracterului si competitia de grup, noile sporturi extreme se bazeaza pe valori diametral opuse: asumarea riscului, individualismul feroce si sfidarea autoritatii. Nu exista in aceste noi sporturi invingatori sau invinsi, desi un catarator a tradus aceste notiuni, intâlnite in sporturile clasice, astfel: „Exista ceva ce poate fi câstigat sau pierdut. Câstigul este imensa satisfactie pe care o simti atunci când buricele degetelor ating vârful pe care ti-ai propus sa-l cuceresti, pierderea poate fi viata insasi. Poti sa alegi una sau alta”. Nu exista in sporturile extreme reguli de organizare. Fiecare este in competitie cu el insusi. Bineinteles ca sunt câteva miscari care trebuie stiute, alte sporturi cer parcurgerea anumitor cursuri inainte de a fi practicate, dar te simti mereu liber, neconstrâns de nimic, spre deosebire de, sa spunem, gimnastica, unde sportivii trebuie sa isi incadreze exercitiile intr-un numar limitat de miscari si minute.
Catalin Ipate, practicant sporturi extreme
„Am plutit alaturi foarte aproape cu moartea de câteva ori, iar o data ne-am privit adânc in ochi”

sursa:http://www.business-adviser.ro/lifestyle_sport_extrem.html