Mega-afacerea Euro 2008

Pentru prima data in istoria Romaniei, economia tarii noastre va profita de un eveniment important.

Calificarea tricolorilor la Europene va aduce venituri de un miliard de euro!
Calificarea echipei nationale la Campionatul European de fotbal - editia 2008 va fi, pentru prima oara in istoria Romaniei, speculata intr-un mod organizat si profesionist de economia tarii noastre. Conjunctura istorica favorabila pe care o traverseaza Romania, corelata cu cresterea economica sustinuta si suprapusa fericit peste redresarea fotbalului se vor materializa, in vara lui 2008, intr-un “boom” economic.


Pentru ca, pana acum, tara noastra n-a fost - din varii motive - capabila sa gestioneze marile evenimente si sa le transforme in ceva palpabil (crestere economica), n-au existat calcule serioase pe aceasta tema. Nici n-ar fi fost de folos astfel de demersuri. In perioada interbelica, Romania nu era pregatita pentru asa ceva. Anii de razboi au ruinat tara, iar in cele aproape cinci decenii de comunism nici n-a fost nici macar posibil sa se vorbeasca despre asa ceva.

Dupa 1990, mineriadele si tranzitia au intarziat din nou apropierea Romaniei de modernitate. Iar cand, dupa 2000, aceasta s-a produs, in tara noastra nu s-au mai petrecut evenimente notabile. Incepand insa din 2008, lucrurile se vor schimba radical. Economia s-a maturizat si e pregatita sa speculeze momentul in care Romania va reintra in fotbalul mare. Euro 2008 va fi o superafacere de pe urma careia toata lumea va incerca sa profite “stiintific”.

EVZ a incercat, folosind date oferite de specialisti, sa puna cap la cap principalele industrii care vor obtine venituri de pe urma participarii Romaniei la Europene. A rezultat o suma fabuloasa: fara a lua in calcul domeniile colaterale care vor “ciuguli” de pe urma calificarii echipei lui Mutu, veniturile se apropie de un miliard de euro! Este o cifra nemaiintalnita, unica in istoria Romaniei, obtinuta de pe urma exploatarii unui eveniment, fie el sportiv, artistic sau de alta natura.

Din aceasta suma, fotbalul propriu-zis va obtine doar o particica infima. Ionut Lupescu, directorul general al FRF, spune ca bugetul estimat se ridica in 2008 in jurul sumei de 10 milioane de euro, cu 3 milioane mai mult decat anul acesta, rezultat in principal din atragerea de noi sponsori si renegocierea unor contracte mai vechi. De asemenea, se adauga premiile UEFA: cel putin 7,5 milioane de euro, dintre care, dupa retinerea impozitului in Elvetia, in vistieria FRF vor intra cel putin 6 milioane.

Sursa - EVZ

Nu există comentarii

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lăsați un comentariu