“Castigam Campionatul Mondial”

Antrenorul Gheorghe Tadici este convins ca România va câştiga următoarele 4 jocuri de la CM 2007 de handbal feminin din Franţa şi va urca în final pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

”Eu cred în forţa grupului echipei României în continuare şi cred că insuccesul le-a răscolit puţin orgoliul. Am discutat dimineaţă cu fetele şi cred că vor face totul ce depinde de ele şi de noi, de cei care suntem pe teren, de a rezolva obiectivele pe care ni le-am propus. Am spus că e nevoie şi ne-am propus 4 victorii din 4 jocuri ce urmează. Sigur, e dorinţa noastră, şi orice adversar vrea ce vrem noi. Le-am spus că dacă gestionăm bine această înfrângere, şi nu cum a fost gestionat titlul de vicecampioană mondială în anul imediat următor, când nu ne-am calificat la Europene, să ţinem minte trei cuvinte: Câştigăm Campionatul Mondial!”, a declarat Gheorghe Tadici la o întâlnire cu ziariştii români din Franţa.

Tadici crede că această generaţie de jucătoare poate face un rezultat mare la CM 2007 şi anticipa că viitorul nu este deloc roz pentru naţionala feminină în următorii ani. ”Cred că e momentul cel mai favorabil de a face încă un rezultat, mă gândesc la o medalie aici pentru handbalul feminin. Din păcate, viitorul nu este chiar atât de roz precum ar vrea unii să-l prezinte. Cred că realitatea este cu totul alta. O să avem timp mai târziu să analizăm acest aspect”.

Antrenorul vicecampioanelor mondiale nu crede ca la acest Mondial exista o echipă mai puternică decât Viborg, pe care Oltchim a învins-o în Liga Campionilor. ”Viborg este o echipă cu cele mai bune jucătoare din 3 selecţionate. Am avut puterea să le învingem, iar eu unul cred că de aici trebuie plecat. Cine are caracter mai puternic, cine e mai tare, cine lasă superficialitatea la o parte şi îşi respectă imaginea pe teren, acea echipă are câştig de cauză”.

Nu există comentarii

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lăsați un comentariu