Meciul cu Spania a adus uzurparea canoanelor care impuneau tiparul de inceputuri ragusite, care le puneau pe fete in situatia ingrata de a duce o cruciada de recucerire a diferentelor, puse rapid de adversare pe tabela.

Echipa lui Tadici a emanat inca de la inceput siguranta si dorinta de a castiga cele doua puncte care sa asigure deschiderea barierei care vegheaza asupra patrunderii in sferturi. Impinse de paradele senzationale ale Luminitei, fructificand fiecare sansa si abuzand de naivitatea handbalistelor spaniole, fetele au accelerat indeajuns cat sa intre la vestiare cu un numar 13 de goluri avans. Dar cel mai important a fost ca au fost lasate in urma amprentele unui complex ce ne marcase mai toate inceputurile de meci la acest Mondial. Am eliminat greselile, ne-am jucat, le-am jucat, le-am aruncat intr-un joc iluzionistic al tabelei.

Amenintarea asfixianta a unui dezastru le-a imprimat ibericelor dupa iesirea de la cabine dorinta de a-si mai adjudeca cel putin prestanta acel ui cuvant numit onoare. Chiar si asa, au dat de multe ori impresia ca sunt prea mici pentru o lupta atat de tare. Scorul final reda cea mai buna radiografie a unui meci fara istoric. Treizeci si doua de goluri pentru noi , nouasprazece pentru adversare. Marcajul de origine pe axa meciurilor ce ne vor duce spre finala.

Urmeaza Ungaria si prima mare trecere prin portile de otel spre meciurile puternice ce vor urma. Ne ramane pentru maine doar dorinta unei victorii care sa stapaneasca inca o data nucleul unei rivalitati eterne dintre cele doua nationale. Soarta e in mainile noastre.