Nu sunt constante, nu incep bine meciurile, iar uneori se fac greseli copilaresti. Chiar si asa, Romania curata adversarele rand pe rand in drumul spre marele trofeu. Nu mai conteaza greselile atunci cand paradele Luminitei ridica sala de la Dijon, iar boltele Ramonei torpilele Narcisei provoaca tresariri in inimile fiecarui roman.

Primul meci din grupa principala ne-a prins la adapostul celor doua puncte obtinute inca de marti in fata Poloniei. Micutele asiatice s-au tinut scai de noi. Cu temele bine facute, o aparare agresiva pe doua linii si un joc de contraatac care a reusit sa taxeze sterilitatea noastra din atac. Adversarele aveau 5 goluri avans dupa doar cateva minute de joc. Insa fetele si-au respectat renumele, si nu au dezamagit nici de data asta. Cu Luminita Hutupan in zi mare si o repriza secunda senzationala, fetele au reusit inca o victorie : 31-27. Este a 4-a….mai avem inca 6 meciuri pana la trofeu. Primul mare hop , cel coreean a trecut…

Romancele noastre stiu si altceva . Stiu sa se joace cu inimile noastre timp de 60 de minute, stiu sa ne tina in suspans, sa ne duca mereu de la agonie la extaz (niciodata invers) . Aleg mereu drumul anevoios, presarat cu emotii , insa entuziasmul lor castiga mereu. Si nimic nu poate fi mai frumos decat bucuria de final a Ionelei, strigatul inaltator de lupta sau privirea de “fiara” prin care adversarele noastre sunt intimidate in fata portii. Pentru fetele noastre nu exista niciodata pelicula “Misiune Imposibila “.