Sătul să mai fie furat la amatori, Lucian Bute a trecut la profesionişti în 2003. După patru ani şi 21 de victorii din tot atâtea meciuri disputate, dintre care 17 înainte de limită, a devenit campion mondial la categoria supermijlocie.

Născut la 28 februarie 1980, în comuna Pechea, judeţul Galaţi, Lucian Bute este singurul băiat într-o familie cu cinci copii. Sora mai mare a practicat handbalul, în aceeaşi echipă cu actualul căpitan al naţionalei feminine, Steluţa Luca, care este verişoară cu fraţii Bute. Ca orice băiat, Lucian a jucat la început fotbal, în echipa de juniori din satul natal, iar la box a ajuns din întâmplare. “Profesorul de sport, Felix Păun, a amenajat o sală de box la şcoală. Mie nu-mi plăcea boxul, nu mă uitam nici măcar la meciurile transmise la televizor, dar un prieten m-a luat cu el să văd cum e. A fost dragoste la prima vedere, aşa că am rămas. Aveam 46 de kilograme, nu mă băga nimeni în seamă, făceam şi eu ce vedeam la alţii. Părinţii nu au vrut să mă lase, aşa cum nu au lăsat-o nici pe sora mea să continue cu handbalul, dar atât am plâns şi m-am rugat de ei, încât i-am înduplecat”, îşi aduce aminte campionul de azi.

ASCENSIUNE. Totul a început în noiembrie 1994. După şase luni, Bute a ocupat locul doi la Naţionalele de juniori, intrând în atenţia celor de la Centrul Olimpic din Galaţi. Din acel moment, cariera sa a cunoscut un drum ascendent. Între 1996 şi 2003 a fost campion al ţării la toate categoriile de vârstă, iar pe plan extern s-a remarcat pentru prima oară în 1998. Atunci a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de juniori, performanţă pe care a repetat-o un an mai târziu, de data aceasta la seniori. Începuse să viseze la podiumul olimpic, însă drumul spre Sydney 2000 i-a fost barat de Dorel Simion, care l-a învins la limită, într-un meci de baraj organizat de federaţie. “Toţi mi-au spus că meritam victoria, dar asta fost atunci situaţia. Am depăşit repede momentul, cu gândul la Olimpiada de la Atena din 2004″, rememorează Lucian. A mai boxat la amatori încă trei ani, dar de fiecare dată când se afla aproape de medalii, la competiţiile internaţionale, era furat de arbitri.

CENTURI. Primul succes important l-a obţinut în februarie 2005, când l-a bătut pe Carl Handy pentru titlul NABF. A câştigat apoi centura NABA, învingându-l la Montreal pe Christian Cruz. Pe aceasta din urmă şi-a pus-o în joc la Galaţi, în faţa propriilor suporteri, pe care şi-a apărat-o cu succes “lichidându-l” în doar patru reprize pe Donny McCrary. A fost singurul meci disputat la profesionişti în România. Au urmat titlurile WBC Continental şi WBO Intercontinental, care l-au urcat foarte mult în clasamente. În acest an, la 15 iunie, l-a învins “doar” la puncte pe Sakio Bika, devenind challenger oficial la titlul mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF. Meciul cu columbianul Alejandro Berrio, deţinătorul titlului, s-a disputat la 19 octombrie, la Montreal. Bute s-a pregătit extraordinar pentru confruntarea vieţii, şi-a studiat adversarul în cele mai mici detalii şi a câştigat prin KO în repriza a 11-a, aruncându-i în delir pe cei peste 12.000 de spectatori veniţi la Centre Bell să-l susţină. “Dragii mei români, vă mulţumesc că v-aţi trezit să mă urmăriţi, sper că nu v-am dezamăgit”, a spus Lucian imediat după meci. Apoi inima i s-a înmuiat şi a izbucnit în lacrimi. Deşi spune că meciul cu Alejandro Berrio este cel mai important din viaţa sa, românul recunoaşte că adversarul cel mai dificil pe care l-a întâlnit până acum a fost nu columbianul, ci Sakio Bika. “Mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu stilul lui”, a explicat Mister KO.

Sursa: Jurnalul National, Editie Speciala “Mister K.O”

Bute vs Berrio (2007, meciul in care a castigat titlul)

Bute vs Jean Pascal Service (2004)

Bute vs Obede Toney (2006)